Se încarcă pagina ...

 

Miniexcavator Hanix la lucru pe Stadionul Naţional

Ceea ce în urmă cu câţiva ani era doar un vis îndrăzneţ, este la un pas de a deveni realitate. Construcţia Stadionului Naţional a început în 2007. La jumătatea lui 2008, vechea arenă a fost demolată şi s-a dat startul pentru lucrările de infrastructură.

Anii 2009 şi 2010 au fost dedicaţi atât realizării infrastructurii, cât şi anumitor elemente ale suprastructurii. Complexul cuprinde căi de acces pietonale şi auto, săli de conferinţe şi restaurante iar arena va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori. Inaugurarea va avea loc în luna august a acestui an.

Printre cei care au pus umărul la edificarea acestui stadion-emblemă, au fost şi câteva produse Brett Motors. Astfel, un miniexcavator Hanix, alături de un încărcător cu virare prin derapare Thomas au făcut parte din flota de utilaje cu care această lucrare a fost dusă la bun sfârşit.

Pe lângă satisfacţia pe care ne-a oferit-o participarea la acest eveniment, am avut ocazia să verificăm din nou miniexcavatoarele Hanix, al căror renume – obţinut graţie calitatăţii utilajelor, a siguranţei operatorului şi a performanţelor de lucru –  este recunoscut de toţi cei care au avut de-a face cu ele. Stabilitatea este unul dintre punctele forte ale miniexcavatoarelor Hanix. Aceasta este asigurată de tandemul făcut de lungimea şenilelor şi distanţa optimă dintre ele, precum şi de caracteristici precum centrul de greutate coborât şi echilibrarea perfectă. Un alt aspect care face ca miniexcavatoarele pe care le distribuim să devină favorite ale operatorilor este că modelele mici sunt prevăzute cu un sistem hidraulic reglabil al ecartamentului şenilelor.

Există şi alte motive care fac din excavatoarele Hanix nişte campioni ai calităţii. Iată câteva dintre ele: grija deosebită acordată protejării furtunelor în articulatii şi în exteriorul braţului, precum şi protecţiei cilindrilor de acţionare a braţului şi lamei tip buldoser. Nu au fost uitate la proiectare nici aspecte legate de realizarea unei întreţineri uşoare şi de viteza cerută de activităţile de service. Astfel s-a asigurat o vizibilitate perfectă a elementelor care trebuie controlate la reviziile orare, iar identificarea circuitelor hidraulice se realizează foarte uşor, prin marcarea furtunurilor la capete şi a intrărilor şi ieşirilor în diverse subansamble.

Gama Hanix începe cu excavatorul H08 de 760 Kg şi se încheie cu excavatorul H75 de 7,5 tone. Toate modelele au în dotare lama tip buldoser şi au posibilitatea de pivotare a braţului stânga/dreapta independent de rotirea cabinei. Pentru mai multe detalii vă invităm să vedeţi descrierea fiecărui model şi galeria foto.

Vă stăm la dispoziţie cu consultaţă de specialitatea şi suntem gata să vă ajutăm să faceţi alegerea optimă. În funcţie de domeniul dumneavoastră de activitate vă vom asista în alegerea modelului optim de excavator din gama Hanix. Apoi vă vom ajuta să găsiţi configuraţia potrivită oferindu-vă cea mai bună alternativă privind alegerea braţelor standard sau lungi, a şenilelor de oţel sau de cauciuc şi a dotării utilajului cu cabină sau cu cadru de protecţie.

Celălalt utilaj Brett Motors care a participat la lucrările de pe şantierul Stadionului Naţional, alături de excavatorul Hanix, a fost un miniîncărcător Thomas. 

Aceste maşini multifuncţionale – pe care noi le denumim generic încărcătoare cu virare prin derapare – îi oferă operatorului posibilitatea de a lucra cu mai bine de 40 de echipamente diferite (puteţi vedea aici o listă a echipamentelor compatibile). Graţie acestui aspect, ele pot deveni soluţia pentru o mulţime dintre problemele care pot să apară pe orice gen de şantier. O altă importantă calitate a lor este abilitatea de a realiza lucrări mari în spaţii restrânse. Pentru mai multe detalii legate de performanţele încărcătoarelor cu virare prin derapare pe care vi le oferim, vă rugăm apăsaţi aici.

 

 
Utilajele noastre in actiune
Arhiva 2017
Nu sunt articole pentru anul 2017