Acasă > Încărcătoare multifuncţionale  

Manevrabilitatea şi robusteţea sunt atuurile care recomanda mini incarcatorul frontal, drept utilajul ideal pentru o mulţime de activităţi. Şantierele, fermele de păsări sau de animale, parcurile, grădinile, plat­formele maritime şi calele navelor sunt doar câteva dintre locurile în care aceste maşinării pot fi găsite la treabă.

Cea mai importantă caracteristică a încărcătoarelor multifuncţionale este versatilitatea. Astfel, graţie impresionantei game de echipamente şi unelte ce pot fi atasate, mini încărcătoarele devin utilajele ideale pentru nenumărate munci.

Echipat cu o cupă corespunzătoare, încărcătorul devine maşinăria cea mai potrivită în momentul în care trebuie executate şarje de betoane, săpă­turi sau când trebuie încărcat pământ, nisip, moloz, deşeuri, piatră, betoane, cereale, crengi, buşteni, zăpadă etc. 

 

Echipat cu un ciocan hidraulic, încărcătorul multifuncţional va ataca cu succes lucrările din cariere şi demolările, iar în momentul în care i se ataşează o lamă, devine un buldozer gata de lucru în orice anotimp.

Toate acestea sunt doar câteva exemple legate de modul în care aceste utilaje reuşesc să se facă utile, pentru că există peste 50 de echipamente care pot fi instalate pe un mini incarcator frontal..

Pe scurt, cei care decid să-şi întregească flota de utilaje cu acest gen de maşini, o fac dintr-un singur motiv: creşterea productivităţii muncii.

Mini incarcator Mustang